Proiecte

bit-mo

CMCA

Prima activitate a fost Liceul Tehnologic „Moga Voievod” din Hălmăgiu cu copii de 10-11 ani, iar apoi a urmat Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” din Ineu, unde ne-am întâlnit cu tineri de 14-15 ani. A fost important ca echipa să colaboreze strâns cu cadrele didactice și conducerile școlilor pentru a programa activitățile și pentru a asigura o bună participare din partea elevilor. Echipa a adus robotul, pregătit să ruleze diverse programe și să efectueze mișcări complexe, pentru a le arăta copiilor/tinerilor cum funcționează un robot real.
Copiii au avut ocazia să vadă în acțiune robotul, să pună întrebări și să înțeleagă mai bine mecanismele și tehnologiile care stau la baza acestora. În timpul demonstrației, echipa a explicat concepte fundamentale ale programării și ale roboticii, cum ar fi mișcările motorului, senzorii și interacțiunea dintre hardware și software. Elevii au avut ocazia să observe cum un robot poate fi controlat și programat pentru a efectua diferite sarcini. Au fost fascinați de ideea de a învăța prin tehnologie și au fost încurajați să pună întrebări și să participe activ.
La finalul fiecărei vizite, au avut loc sesiuni interactive în care echipa a discutat despre importanța domeniilor STEM și despre cum pot să aplice ceea ce au învățat în activitățile de zi cu zi.

bit-mo

Letters to Santa

Anul acesta, echipa noastră s-a implicat cu entuziasm în proiectul „Letters to Santa”, organizat de clubul de voluntariat Interact Arad. Scopul inițiativei a fost de a aduce bucurie copiilor în prag de sărbători, oferindu-le cadourile dorite și demonstrând spiritul Crăciunului prin dăruire și empatie.

Am selectat cu atenție scrisorile copiilor și am personalizat fiecare cadou, care conținea jucării, hăinuțe, rechizite și dulciuri. Fiecare pachet a fost atent decorat pentru a aduce magia Crăciunului în casele celor mici.

Această experiență ne-a învățat că un gest mic poate avea un impact uriaș și ne-a reamintit că, dincolo de pasiunea noastră pentru robotică, avem o responsabilitate socială de a contribui la construirea unei lumi mai bune prin fapte bune.

bit-mo

Spreading FIRST values

Echipa noastră se implică activ în promovarea valorilor FIRST prin diverse activități educaționale și de voluntariat. Participând la competiția FTC, am învățat să punem accent pe colaborare, inovație și respect, valori fundamentale care ne ajută să dezvoltăm nu doar abilități tehnice, ci și competențe sociale. Prin evenimente precum „Noaptea Cercetătorilor” sau aniversările colegiului, ne-am străduit să inspirăm tinerii să urmeze cariere în domeniul STEM și să contribuim la o comunitate unită de dorința de a învăța și a crea.
De asemenea, în cadrul târgurilor și campaniilor educaționale, am avut ocazia să promovăm principiile FIRST, explicând importanța inovației, a muncii în echipă și a învățării prin practică. Astfel, prin fiecare demonstrație, activitate și interacțiune cu tinerii, am reușit să răspândim nu doar pasiunea pentru robotică, ci și valorile care fac din FIRST o mișcare globală.