DESPRE NOI
bit-mo
Povestea echipei
Bit-MO este o echipă unită, formată din 15 membri activi, sprijiniți de mentori și voluntari dedicați, care contribuie constant la dezvoltarea noastră tehnică și personală. În sezonul DECODE 2025–2026 ne-am depășit limitele prin implicarea în numeroase proiecte și evenimente, precum tabăra de teambuilding de la Moneasa, Someș Tech Challenge, RoboMayhem și diverse activități STEAM desfășurate în Arad.
De asemenea, am organizat Aloha League Meet și am derulat multiple inițiative în comunitate: workshopuri, participarea la Târgul de Crăciun, outreach internațional în Ungaria, proiectul „Robots in the Countryside”, colaborări cu Centrul de Criză și Asociația INTEGRA Arad, precum și acțiuni ecologice și educaționale dedicate comunității locale.
În cadrul competițiilor oficiale, am participat la patru League Meet-uri în Arad și Timișoara, unde ne-am perfecționat strategia de joc. Momentul culminant al sezonului a fost competiția regională de la Hunedoara, unde am obținut Control Award – 1st Place și titlul de Finalist Alliance Partner, distincții care au evidențiat performanța programării și autonomia robotului nostru. Aceste rezultate ne-au asigurat calificarea la etapa națională, iar echipa Bit-MO este pregătită să reprezinte cu mândrie Aradul și să continue drumul spre performanță la Campionatul Național de la București.
În anul 2019, la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad, o simplă lecție despre competiția FIRST Tech Challenge a marcat începutul unei noi aventuri pentru noi, un grup de elevi pasionați de tehnologie și robotică. Profesoara noastră de informatică, entuziasmată de acest domeniu, ne-a vorbit despre provocările competiției, importanța muncii în echipă și oportunitățile de învățare. Astfel, a luat naștere echipa Bluescreen Robotics, un nume inspirat de eroarea faimoasă a computerelor, care simboliza obstacolele tehnologice ce urmau să fie depășite. Motto-ul „We came, we worked, we progressed” reflecta dorința noastră de a învăța continuu și de a depăși fiecare provocare întâlnită pe parcurs..
În anul 2021, am decis să ne schimbăm numele și logo-ul pentru a reflecta mai bine evoluția și spiritul nostru. Astfel, a apărut Bit-MO, un nume care îmbină referința la tehnologia de bază, „Bit” (unitatea fundamentală de măsură în informatică), cu mascota noastră jucăușă, BMO, un simbol al creativității și curiozității. Însoțind această schimbare, am adoptat noul motto „Tough situations build strong robots!”, care subliniază faptul că fiecare dificultate este o oportunitate de a învăța și de a deveni mai buni.